vancouver

scrumiera părea un munte de cadavre. puţea ca un suflet ars în crematoriul de animale. microorganismele încetaseră de mult rutul şi evacuaseră locul.

mai multe sticle goale. fără valoare sentimentală, fără preţ pe piaţă, marcaseră un drum bătătorit prin apartament către o toaletă verde. primele microorganisme sosiseră deja aici de duminică şi îşi întinseseră şosetele transpirate la uscat.

între paharele cu scrum şi mucuri de ţigară, sticle şi cutii de bere clocită, părea că doarme. mîna stîngă sugera că aleargă către telecomandă. nu ştiu de unde provenea acel tremur imperceptibil, poate era un tramvai în zonă, poate era aerul condiţionat. despre el nu se poate spune nimic. nu era acolo.

un şarpe de plastic muşcase din piciorul mesei. fusese alb, dar se murdărise în timp târându-se pe antebraţe. praful de pe oglinda ce ocupa jumătate din masă era alb ca faţa lui. ochii însă îi păreau colectaţi în cele trei seringi ce le purta ca pe o decoraţie. în colţul gurii câteva microorganisme făceau sex în grup.

pe canapea era o lingură murdară. mai multe microrganisme decedate abandonate în grabă fără explicaţii. în faţa canapelei era un televizor. ecran 16:9 cristale lichide sau plasmă. sonorul era la minim. imaginile erau cu anime japoneze.

pe cămaşa lui erau cîteva urme de ciocolată. pe gât o umbră violacee crea o uşoară senzaţie de teamă. nejustificată. ca un amundsen sau un livingstone primul microorganism explorator viu îi redenumea pustietăţile atriului stâng. vancouver.