flasCĂ

curenţii timpului trec prin mine
şi îmi electrocutează memoria

mă trezesc dintr-o dată obosit
cu mult prea multe amintiri
50 de ani în 50 de secunde

atâtea amintiri, nici nu aveam când să trăiesc
ce dracu, poate chiar nu-s ale mele

nu îmi aduc aminte să fi scris vreodată
nu cred că eu sunt acela care iubeşte
nu-s eu pe banca aia, în noaptea aia cu lună
nu cred că am fost eu atât de patetic

nu, nu e adevărat, aceste amintiri nu-mi aparţin
nu vă jucaţi cu mine, în anii tinereţii eram ca un leu

muşcam din sânii femeilor, le ardeam privirea
limba meu era penetrantă ca acidul sulfuric
şi poeziile mele erau din titan inoxidabil
nu foile alea ruginite cu versuri de-amor

când eram tânăr îmi băgam pula în ea de viaţă
şi viaţa rămânea grea în urma mea

nu, e clar că aceasta nu e viaţa mea
pe atunci lumea nu avea penisuri flasce
şi găoazele erau toate smecmuite temeinic

eu ştiu că atunci curvele de pe stradă se plecau în faţa mea
iar barmanii din cârciumi mă rugau să mai stau la o bere
şi am plâns doar odată când a murit costache, dar oricum
eram beat şi o agăţam pe fosta lui gagică

nu, acestea amintiri suave nu-mi aparţin
să bei tu santal, poponare
mai bine fluieră prelung

nu sunt eu acesta! atunci
când scriam versuri,
începeau cu muie...

in vitro veritas

aşa cum am citit
corpul uman este compus din hidrogen 65%
carbon 18,5%, azot, calciu, fosfor şi altele

uite că pe lângă aceste elemente
corpul uman conţine foarte multă poezie
o latenţă pe care forcepsul minţii o extrage cu tupeu
şi fute la infinit sensibilitatea proverbială

eu concentrez 12% grade de poezie logaritmică pe scara richter
dacă poezia ar avea efectul alcoolului aş fi într-o comă profundă
în corpul uman sunt 0,2% grame de aur
dar eu valorez cât toate rezerva mondială
plus diamantele şi petrolul laolaltă
când mă piş înfloresc piersicii şi se coc nucile

viaţa mea este o poezie pe care o scriu cu trupul meu
în dicţionarul pământului
mă veţi găsi răstignit la fiecare literă a alfabetului
în fiecare cuvânt e o bucată din mine
m-am mânjit cu poezie la doi ani
căcatul nu are acelaşi gust dacă e căcat de poet

şi cea mai valoroasă metaforă a fost
cînd mi-am recuperat sperma poetică de pe buzele tale
pentru a o rescrie peste ceva vreme
în ADN-ul infantelui ce-l port între genunchi

aşa cum scrie în cărţi
apa fierbe la 100 de grade celsius
eu mă topesc la temperatura camerei

miu

mezonii tăi aleargă spre mine
cu viteza gândului

mezonii tăi se dezintegrează când mă ating
au o viaţă scurtă
atât cât de la tine la mine

mezonii tăi miu
trăiesc veşnic
fiindcă timpul se dilată
când aleargă atât de spontan ignorând legile fizicii
pentru mine ei sunt încrustaţi pe scoarţa copacului vieţii
ca un mesaj pe care să îl citesc oricând

o să descopăr o nouă teorie a relativităţii
care să îţi spună că
în orice stea ai locui
miu
nu eşti niciodată prea departe